Adrian Majuru este scriitor, istoric, doctor in geografia umana. Crede ca prietenia dintre arte ajuta pentru ca nu poti face arta fara ludic si istorie, fara metoda.
Cartile sale ne plimba pe cararile unui Bucuresti demitizat si neconventional ca "intr-o excursie prin tunelul timpului" trecand cu farmec de la eseu istoric, antropologie si studiul mentalitatilor, la documente istorice inedite cu incursiuni in cele mai ascunse colturi de trecut.
Alchimia succesului sau se datoreaza si faptului ca prin lumea asta se misca liber, nu e incadrat, are sefi dar nu are subalterni. Are cativa "prieteni buni" dar "duelul" vorbelor ramane la usa muzeului sau drag. Este muzeograf coordonator la muzeul Nicolae Minovici cara sta de mai bine de patru ani la coada Primariei pentru restaurare asemenea unui batran aruncat in strada de familie, ca un "exilat" ce dibuie in istorie dupa un camin.
Bucurestiul actual e urmasul Bucurestioaiei, azi ingropata si... locuita, a Targului de Mosi molcom si pestrit al secolului al XV-lea, in jurul caruia s-au incolacit mahalalele. Cat de batrane sunt cartierele pe care le locuim?
Primele suburbii au aparut in veacul al XVI-lea ca mici asezari satesti in prejama Cetatii Domnesti de la Curtea Veche si a Targului Mosilor.
Acestea erau asezate in afara arealului de locuire, dincolo de granita orasului din ratiuni de igienizare: acolo se vindeau animale vii. Iata de ce, Piata Obor era amenajata la 1900 spre marginea administrativa a orasului.
Secol XVIII, in oglinda
Prima mahala a Targului a fost Sf. Gheorghe Vechi, zona locuita de negustori si mestesugari.
La vest de Curtea Domneasca s-a format mahalaua Balaceanului care acoperea spatiul actual dintre Curtea Veche si Muzeul National de Istorie. Aceasta se va sparge la randul ei in cateva mici suburbii care exista si azi in apropierea bisericii Sf. Gheorghe Nou.
Orasul a fost initial ajutat de raspantia drumurilor. El nu s-ar fi nascut daca in zona pietei Unirea de pilda nu s-ar fi intretaiat cateva drumuri comerciale de rezonanta europeana care legau Balcanii de Europa de Nord sau Europa Centrala de Marea Neagra si care travesau mijlocul Dambovitei pe la noi. Posibilitatile geografice ale vremurilor trecute favorizau trecerea si raspantia in aceasta zona.
La marginea Dambovitei. Termenul de mahala, provenit din turca, a fost pana in 1830, sinonim cu cartier, indiferent de plasarea sa in centru sau la margine.
Judecand la alti parametrii, cand circulatia ideilor si a marfurilor este mult schimbata fata de evul mediu, orasul continua sa fie intr-o zona de raspantie. Dintr-un spatiu marginal, periferia devine unul tranzitoriu preluand ierarhia urbana care avea deja trasaturi moderne, cosmopolite. Asta il avantajeaza: oamenii vor avea preocupari diferite, dinamice deci va fi o multiculturalitate pe care nu o intalnesti intr-un oras mai asezat din Ardeal, de pilda. Reversul este nesincronizarea intre aceste falii istorice urbane plasate pe paliere diferite ca nivel de cultura, educatie, preocupari si idealuri...
Cand a aruncat centrul modern colacul de salvare spre periferiile sale si cum s-au imprastiat mahalalele si "mahalagii" adunati in ele?
In anii 1830 modernizarea orasului opreste inaintea mahalalelor spre centru iar un sfert de veac mai tarziu acestea sunt prinse in proiecte edilitare si incep sa se topeasca in spatiul urban.
Ulita la 1841
Dupa 1900, mahalalele aflate in zona Curtii Domnesti capata trasaturi urbane si sunt locuite de cei cu profesii liberale. Chiar si la mahala, omul care nu avea posibilitati financiare de a-si face o casa moderna si utilata investea in ornamente de arhitectura. Plimbandu-se prin oras, pe strazile centrale dorea sa aduca si la el acasa ceva apropiat din ceea ce vazuse. La randul lor, cei ce-au construit vilele moderne pe Lascar Catargiu de azi au fost influentati de ceea ce au vazut in calatoriile lor prin alte capitale europene.
Vechi mahalale care faceau hora in jurul Bucurestilor de altadata, locuri de unde striga jalea si noroiul
Arhitectii au fost mereu la curent cu noutatea iar alaturi de ei erau ingineri constructori exersati in arta plastica cu o viziune noua in arhitectura, nu doar simpli diriginti de santier. In 1920 mahalalele ca unitati administrative dispar, cedand locul comunelor urbane. Cateva mahalale s-au conservat pana in anii 70 cand mahalaua e inghitita de mediul urban traditional.
Disturgerea mahalalelor a inceput inca din interbelic cand locul lor a fost luat de comune suburbane. Azi mai regasim arhitectura belle époque in cateva rezervatii urbanistice, vechi mahalale negustoresti. Una dintre ele se afla in zona sectorului 3 : Sf. Stefan, Lucaci, Mantuleasa care prind tot ce este in jurul lor ca un cerc concentric.
Cand si cum a simtit bucuresteanul gustul dulce – amarui al libertinismului, dupa importul noilor moravuri europene?
Primul certificat de urbanism e conferit o data cu primele reglementari moderne din deceniul al treilea al sec. al XIX – lea, pe vremea principelui Alexandru Dimitrie Ghica. Aceste inceputuri edilitare au continuat si sub Gh. Bibescu si au fost legiferate mai temeinic de Al I. Cuza si Carol I.
Ambientul urban specific modernitatii este plasat la inceputul sec. al XIX-lea: casele se construiesc dupa o arhitectura franceza, se iau masuri permanente de igiena, se schimba vestimentatia, se impune un nou cod de comportament, apar noi preocupari.
Incepe casarea strazilor care erau asa de serpuite incat nu mai stiai pe unde mergi. Odata cu aparitia gradinilor publice, a cafenelelor oamenii se muta din spatiul privat in spatiul public. Tot acum se modifica si raportul dintre centru si periferie, iar lumea suburbana devine una preurbana.
Aveau grija primarii din interbelic de orasul lor, sau tot asa...mai mult circ, mai putina paine?
Primarul care a imprimat Bucurestiului o apropiere urbanistica de Europa a fost Dem. I. Dobrescu la mijlocul anilor '30 insa a avut sprijinul autoritatii centrale monarhice care s-a implicat financiar si logistic.
Dobrescu a facut un prim pas pentru modernizarea pietelor publice obligand, in ’35 negutatorii sa respecte reguli de igiena a comertului, precum spalatul legumelelor; numai ca s-a lovit de protestul precupetilor: "Ce vrea domnul primar? Secole intregi am trait in mizerie si acum vrea el sa faca curatenie!". Mizeria era o realitate cotidiana banala iar conditiile de igiena erau intalnite, in general, pe la mari case boieresti. Dem I. Dobrescu spunea ca cea mai serioasa problema e aceea a mentalitatii bucurestenilor care au pastrat caracterul umil al taranului din care se recruteaza.
Chiar daca era un oras ancorat in Europa exista o problema pe care ne-o punem si noi, aceea ca ne aflam pe o falie culturala. Diferenta e ca la aceea vreme se cautau cu fermitate solutii nu numai pe taram cultural dar si politic, economic, urbanistic. Acum sunt insa niste goluri iar prioritara este propria investitie si nu interesul public.
Raporturile directe cu Europa erau reale: in oras existau reprezentante ale marilor librarii si edituri franceze, ca de pilda Hachette dar si mari firme de haute culture: bucurestenii aveau acces liber si deloc restrictiv la toate aceste bunuri care veneau de la Viena, Berlin, Paris..
Interior high life bucurestean 1943
Calatorii straini care intra in oras la mijloc de sec. XIX, mirati de intersectia cocioabei cu palatul, a noroiului cu luxul, vorbesc de "firimituri de Europa" ratacite in "ciorba" orientala. Cum convietuiesc azi, la 150 de ani distanta, Apusul si Orientul?
Melanjul acesta nu va inceta niciodata. Suntem un popor metis care imprumuta si adapteaza dar asta nu inseamna ca nu avem originalitate si creativitate. Numai ca aceaste calitati se hranesc din ceea ce preluam sau intalnim la oapetii ce vin in "casa" noastra. Strainii sunt cei care au dat fond noilor forme. Acest amestec insolit si eclectic in arhitectura si mod de viata se va perpetua pentru ca coabitarea nou si vechi, ceva si altceva au gasit o cale de a se intelege.
Clasic si modern in fizionomia orasului, 1939
Incepand de anul viitor va demara un proces similar cu un altul care s-a petrecut dupa 1806, cand Valahia si Bucurestiul se deschid Europei deoarece suzeranitatea otomana care oprea elementele urbane europene, incepe sa fie treptat evacuata din istoria noastra. Dupa 2007, va urma un proces similar cu al veacului al XIX –lea, perioada in care marele comert bucurestean s-a aflat in mana comunitatilor alogene. In centrul vechi, toate acele cladiri, magazine, idei de afaceri si proiecte reusite apartineau alogenilor iar romanii erau fie baieti de pravalie, fie chelneri.
Doua lumi, acelasi oras
1942: un zambet ce spune "adio" normalitatii
Spre deosebire de veacul trecut exista o categorie sociala de mijloc care lipsea atunci, bine ancorata in elementele de bun simt ale culturii. Ea nu a parasit ca mentalitate modul de viata al societatii de mijloc dar prin proiectele financiare reusite se claseaza deasupra deci va impinge societatea inainte chiar daca e minoritara si aparent usor disimulata in grupajul social existent.
Din ce unghi se vede mai frumos metropola?
Un traseu fain, chiar daca este intersectat de multe lucruri confuze care se construiesc haotic, porneste din piata Natiunilor Unite, continua pe Calea Serban Voda. O varianta invecinata: spre strada 11 iunie, pe langa parcul Carol cu iesire in Calea Serban Voda via strada Candiano Popescu.
Este un fost cartier popular pe punctul de a se transforma intr-un cartier rezidential lucru bun cu conditia sa se conserve istoria locului, numai ca, din experienta mea este cam asa: pentru cel care nu da spaga legea se aplica incet iar pentru cel ce o da se aplica preferential.
Mai pe romaneste...
Exista de pilda in nordul metropolei parcelarea Bazilescu, vechea mosie a profesorului Nicolae Bazilescu, care a fost impartita veteranilor de razboi in loturi si clasificata ca zona istorica protejata; in plus, este si culoar aerian.
Sursa foto
Ceea ce s-a constuit acolo e ilegal, legea spune clar ca nu ai voie sa construiesti case cu etaj. Ei bine, sunt atatea vile cu doua, trei etaje asa incat ma intreb cum se aplica legea si cum de au primit autorizatie de constructie. Am vazut si case care s-au demolat fara autorizatie pentru ca aia o obtii in sase luni ori ei azi cumpara casa, in trei zile o darama. Apoi, e interzis sa construiesti pe o suprafata mai mare de 45% din lot ori majoritatea vilelor acopera 90 % din lot. Deci cum ramane atunci cu suprafata verde?
Se rataceste pe drumul istoric batut de „tout est pris à la légère“...
S-a demonstrat ca, indiferent de epoca, urmatoarea generatie vine hotarata sa schimbe valorile parintilor. Vorbim de generatia celor care dau tunuri si strang averi usor, le risipesc si mai usor pentru ca nu au cultul muncii, nu gandesc etapificat si traiesc dupa voia imprejurarilor. Aceste vile nu vor putea fi intretinute de urmatoarea generatie a acestor investitori de carton. Pentru ca vor costa iar viitoarea generatie va consuma tot ce au strans parintii lor prin alte tipuri de investitii decat cele despre care suntem obisnuiti sa discutam in limitele bunului simt.
Podul Baneasa, facut de nemti pe vremea lui Carol al II-lea si clasificat monument istoric categoria B (Sursa foto)
Asa a disparut si podul de la Baneasa care impreuna cu fantana Miorita, pod si gara facea parte dintr-un ansamblu arhitectonic si era inclus pe lista monumetelor istorice din 2002. Urmatoarea pe lista neagra e policlinica Coltea, monument cultural de arhitectura categoria A si parte a ansamblului arhitectural Coltea.
Turnul Coltei , mijloc de secol XIX
Nu se poate decupa chirurgical un corp de cladire cu asemenea valoare istorica. Cel mult pastrezi fatada si demolezi interioarele dar nu darami intrega cladire. Sau daca e foarte subred il demolezi integral si il construiesti la aceeasi parametrii.
Daca extragem Bucurestiul din stereotipia "micul Paris" mai ramane ceva comun cu orasul de pe Sena, in afara de cozile lungi de masini si cladirile vechi?
Compararand ceea ce se construieste azi si ceea ce numim arhitectura clasica, este foarte clar, orasul se indrepata catre altceva. Edilii nu pun in practica idei europene, precum aceea de a construi orasul in cercuri concentrice pe modelul unui nou oras, in jurul batranului oras dar cu artere mai largi.
Sursa foto
Pasajul Basarab, de pilda va lua cel putin 3-4 ani si in acest timp vor fi 3 milioane de masini in Bucuresti deci nu va face fata. E o initiativa defazata.
Multe orase din Europa Centrala chiar si Chisinaul, au facut orasul nou din sticla si beton, gandit cu tot cu infrastructura, dar au pastrat si orasul vechi.
La noi e foarte simplu sa vezi daca se va intampla asta: iei e o poza a unui polician antebelic si o pui langa mutra lui Videanu sau a celor alesi o data la patru ani. Diferenta e inspaimantatoare, ca o falie. Si atunci intelegi de ce vietile noastre arata cum arata.
"Dintr-un artist poti sa faci un primar, dar dintr-o suta de primari nu poti sa faci un artist" (Dem I. Dobrescu)
Take Ionescu (sursa foto)
Orice mariaj politic, un nesfarsit prilej pentru divort (Sursa foto)
E un nivel de cultura, de educatie, de igiena morala foarte diferit. Amandoi isi permit aceleasi haine dar potrivite pe alte gusturi. Iata de ce Romania aceea arata intr-un fel si de ce aceasta, arata altfel. Cum e fizionomia asa si priceperea de a intelege ce se intampla in peisaj. Nu modifici ceva gandit acum 100 de ani eliminandu-l din istorie cu buldozarul. In primul rand acoperi trecutul iar apoi te costa de 10 ori mai mult.
Desigur, te mai scoti ca mai intra si comisioane... Insa trebuie sa-i dai banului o intentie spiritualizata daca vrei ca investitia ta sa se intoarca. La noi se prefera investii in imediat care se fac si se duc cu usurinta.
Locul unde saracia sta cu mana intinsa
Cum si-ar putea castiga orasul nostru o identitate ca sa nu-l mai confunde lumea cu Budapesta?
Chipul Bucurestiului si al oamenilor lui s-a modificat foarte mult pentru ca cei mai multi dintre noi au in spate mai putin de-o generatie aici si atunci cand corpul demografic predominant este rural avem de-a face cu un urban ruralizat si ruralizant. Chiar si decreteii aparuti la comanda celebrului decret 770, au parintii veniti din mediul rural.
Coabitare reusita: "Micul Paris" in drum spre noua destinatie "micul Stambul"
E foarte greu sa schimbi ruralul mitologic mai ales cand ii vezi pe acesti batrani nevoiasi care traiesc precum la tara in toate cartierele muncitoresti cumva panicati de probleme marunte dar dureroase pentru ei. O societate care nu are timp nici pentru tineri ii defazeaza istoric pe cei neputinciosi – vezi ce se intampla si prin spitale. Este un dezinteres total fata de uman si social. Acesta tine de lipsa de cultura. Si intre diferitele paliere ale societatii nu exista comunicare.
Si in Bucurestiul antebelic se citea mai putin decat in sec XIX si bantuiau acelasi temeri iar batranii considerau in aceea perioada ca noile meserii liberale care presupuneau imbinarea artei cu practica - gen strungar, pictor de reclame, fotograf - erau dezgustatoare.
Exista un alt Bucuresti sub noi?
Pana nu se vor face cercetari arheologice nu vom putea stii cu certitudine. Cert este ca pivnitele si subsolurile imobilelor din centrul vechi comunica cumva intre ele prin galerii si tunele. S-ar putea face un mic oras subteran. Dar e nevoie de investitii in infrastrucatura acestor imobile din batranul oras, in reconsolidarea lor pe modelul pivnitelor de la Hanul lui Manuc.
Intr-un sondaj recent, bucurestenii zic ca au un oras de nota patru. Ar fi meritat mai mult, mai putin?
Nota trebuie data celor care-l administreaza si ii modifica geografia. Nota nici nu se pune, e situatie de repetentie.
Un portret al individului urban intra in mai multe rame. Cum l-ati decupa?
Portetul speciei urbane ar arata ca un robot prins intr-o societate de consum profesionista. Bucuresteanul e intr-o continuu evolutie, revolutie si adaptare sub adapostul sloganului adpatarea din mers pentru a supravietui. Mai ales ca sta pe un nisip miscator din punct de vedere al socialului.
Viitorul insa, e modificat de marele comert, masele sunt usor manevrate astfel incat bucuriile se reduc la bucuria suculenta de a cumpara (desi nu consumi atat de mult precum cumperi) si a manca. Aceasta iluzie are uneori consistenta sevrajului, indeosebi de sarbatori sau de trecerea intre ani cand majoritatea se pun la telvizor, mananca si se culca, adica vegeteaza.
Altfel, bucuresteanul are o anume particularitate. Stie sa il accepte pe cel de langa el atunci cand circumstantele ii apropie si sa fie un bun prieten. Iata o diferenta fata de maniera glaciala si aproape oficiala a unui oras elvetian sau belgian...mai ales in orasele lor mici care dupa ora 20 se duc la somn, precum cartierele noastre muncitoresti.
I se mai potriveste Bucurestiului porecla de Hilariopolis?
Hilariopolis, orasul bucuriilor, al hilarului nu e o porecla ci o necesitate sociala si culturala pentru avem ce invata din istoria orasului "atat de caraghios incat starnste rasul". Nu e un lucru care sa vitregeasca sau sa emblemizeze negativ ci sa ajute pentru ca dupa 150 de ani capitala ramane un spatiu al contrastelor extreme.
De ce isi injura bucurestenii orasul?
Poate pentru ce se intampla in sectoarele vietii noastre zilnice de la sef de birou la sef de departament. "Iadul micilor orgoli" a fost foarte bine definit de Max Blecher in felul urmator "Ragaitul intim al micii perfidii", adica parca il vezi pe unul cu cata voluptate isi freaca mainile: "i-am tras-o si astuia...”
Oamenii astia care conduc au uitat sa zambeasca, sa se bucure si ne impun modul lor de viata cu forcepsul. De obicei cu ala scoti, nu fortezi dar ei folosesc instrumentele intr-o maniera opozanta
Spatiul nostru public, in sensul urban, sufera profund: prea putine locuri unde sa poti socializa. Noi nu avem o piata publica unde sa stai sa hranesti porumbeii, cum e piata Sfatului din Sibiu sau orasele pe tipar nemtesc unde exista un spatiu public, o agora inconjurata de spatii de socializare, restaurante, cafenele; lumea se aduna in anumite circumstante. Mai rau e ca nici nu ne punem problema configurarii spatiului de socializare intr-un fel sau altul.
S-au mai cosmetizat un strop "bubele" de pe fata orasului sau tot copilul murdar si zdrentaros al Europei am ramas?
Murdaria la romani este titlu de eseu si teza de doctorat. De altminteri, primele toalete publice au aparut in anii ‘20 ca proiect urbanistic general; izolat, mai gaseai cate un closet si pe vremea lui Carol I.
Nicolae Minovici a luat decizia de a generaliza o chestiune elementara. Mizeria si saracia sunt constante istorice. Daca, la marginea orasului, o masa eterogena vegeteaza uzind de mijloace de trai putine si insalubre, la varful societatii mizeria si saracia au fost transferate asupra altor realitati, precum incultura si ignoranta. La randul lor, aceste doua repere sint creatoare de mizerie si saracie pentru intrega piramida sociala.
O canadianca spunea prin anii 80 ca la nivelul de igiena al romanului, sexul oral este o perversiune.
Bucurestenii sunt mai nesimtiti decat tot Globul cu exceptia locuitorilor din Mumbai, conform unui top in premiera "Reader’s Digest", in 35 de orase ale lumii. Intr-un climat de brutalitate si prostie, politetea e o arma care te gaseste descoperit, spunea un bun roman. Ajuta sa luam impolitetea drept scut ?
Impolitetea e reala si provine dintr-o nesincronizare istorica trista. Acest moment de apogeu al proastei-cresteri va fi depasit o data cu extinctia indivizilor obisnuiti cu o scara deformata de valori si cu un cult al semidoctismului de inspiratie socialista. Exista o nesimtire de tip rural, perpetuata dupa 1945, cand oportunistii autohtoni sau importati, fara educatie, au luat locul la propriu elitelor si a alimentat cultivarea umilintelor de tot felul. Un vanzator era atunci mai tare decat un profesor sau un chirurg.
Cetateanul a fost intotdeauna umilit de cel ce legifera pentru el sau ii administra public afacerile; aceasta umilinta l-a facut nepoliticos deopotriva fata de sine si fata de cei alesi o data la patru ani. De cateva sute de ani e tot asa si de aeea exista aceasta reactie organica, de respingere si de restangere a propriei suferinte la propria persoana fara sa o mai expuna in intimitatea cuiva, a unui apropiat.
Catre 1830, deprimarea sufleteasca era atat de mare, incat un ofiter austriac trimis in spionaj in Bucuresti sa vada daca poate sa puna de-o revolta, observa resemnarea totala, tristete deplorabila a oamnilor care nici cu bani nu reusesc sa obtina dreptatea la corpurile leguitoare. Cum ar veni, nu aveau nici o reactie fata cei care ii impingeau sa se revolte.
In ce lumi vom calatori pe viitor? Ce titluri urmeaza din seria cu zece volume numita "Bucurestiul subteran?"
La anul voi publica doua volume cu teme neabordate deloc in peisajul nostru bibliografic: despre batrani si batranete in istorie. Al doilea volum, nu am decis inca, va acoperi fie tematica alcoolism si stupefiante, fie vrajitorie si ocultism.
O biografie a fenomenului e interesanta pentru ca am reusit sa prindem in acest volum aspecte antropologice, neurologice, psihiatrice asa incat avem un tablou complex al modului in care era privita batranetea in istorie.
Intotdeauna, in istoria clasica, batranii au avut un rol foarte interesant erau consultati, protejati pentru ca demografic reprezentau un procent infim, nivelul de viata era extrem de scazut comparativ cu prezetul. Pe la 30 – 40 de ani, te stingeai. Acum demografia a explodat, multimea de batrani pe ceilalti ii enerveaza, ii angoaseaza, lucru foarte trist. Educatia si un anume nivel de cultura ar fi trebuit sa elimine asperitatile dar la noi lucrurile astea sunt inca vitrege.
Pozele provin de aici si din arhiva d-lui Adrian Majuru. Multe multumiri!
acest interviu l-am preluat de pe pagina Metropotam
Am arătat, fratii mei, câte taine si câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturiseste despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu lărgimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.
Sfântul Vasile cel Mare o ia de la păianjen, de la furnică, de la albină si merge până la astrele ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu cât cunosti mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea fată de Ziditorul lor si te unesti cu El.
Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce artă în cuvânt la păianjen. Zice: "Mare filosof este păianje-nul!" Noi nici nu-l băgăm în seamă. Vine femeia: "Dă-l la boala de păianjen!"
Ehei! Dacă ai sti ce ai de învătat de la păianjen! Cine a auzit vreodată glasul păianjenului pe lume? (La greci erau două feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tăcuti, cum era Diogene, care-l face mare filosof al tăcerii pe păianjen). Vezi păianjenul. Dacă-i micut, îsi face si el o pânzisoară acolo, după puterea lui. Dacă-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune Scriptura: Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui, la Cuvântul pentru pronie al Marelui Vasile.
Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adică purtarea de grijă, până la păianjen. Păienjenelul cel mic după ce a făcut o plăsută se retrage: "Dă-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am făcut datoria!" Cel mai mare, tot asa. Când îl vezi că stă, tace. L-ai auzit grăind?
O muscă o auzi bâzâind; un tântar îl auzi, dar ai auzit păianjenul vreodată? Nu, el este filosof. El stă grămădit acolo si asteaptă ca Dumnezeu să-i trimită mâncare. Si pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o muscă mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuta lui e prea subtire, i-o strică si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a făcut, spune la Ecclesiast: Câte a făcut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate poartă grijă.
La cel mic îi dă o muscută mică. Si el, stând ascuns, când vede că s-o încurcat, o prinde, o suge; da' mai are treabă până a doua zi, să repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzisoara, pentru că-i trebuie si mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o muscă mai mare, că are pântecele mai mare. Si acela, după ce-o prins-o, iar se apucă de treabă. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe păianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi că-i arhitect. Întinde de colo, leagă de colo si face. Nu zice nimic. Îsi caută de treabă.
Ce frumoasă artă face Sfântul Vasile aici! El zice: "La palatele împărătesti stau santinelele să nu cumva să fie atentat contra împăratului: "Stai! Cine-i? Parola!" Dar păianjenul nostru nu dă parola nimănui, numai să nu măture femeile prin odăi. Numai ce-l vezi. N-a dat parola nimănui. El a intrat si si-a cătat de treabă.
[Prin rânduiala lui Dumnezeu, chiar în acest moment al discutiei, pe masa Părintelui Cleopa s-a ivit un păianjen. Si cineva din cei de fată a exclamat:
- A venit la noi păianjenul, ia uitati!
- Da, da, da! El aude că vorbim de el, săracul! zice Părintele Cleopa. Dă-i pace, mamă, că vorbim de dânsul, săracul!
Si toti cei prezenti au început să râdă].
El nu dă parola când intră în palatele împără-testi, zice Sfântul Vasile. Iar Preasfântul Dumnezeu, care l-a făcut si pe el, are grijă în toată ziua si-i trimite o musculită mică la acel mic; la acel mare, una mai mare. Dacă-s mai multi, mai multe muste. Că Dumnezeu, dacă-i al Lui, îl hrăneste, că el n-ar putea trăi.
Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s păian-jen, să trăiesc c-o musculită mică, sau c-o muscă. Eu am femeie, eu am copii, eu am dări la stat, eu trebuie să mănânc mult, să fac...!" "O, răutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrăneste pe păianjenul cel mic cu o muscă mică si pe cel mare cu o muscă mare, Acela hrăneste si pe carida si verida - cei mai mari chiti ai lumii care trăiesc în oceane (azi le spune balene albastre), si care unul din ei mănâncă într-o zi cât două sate -, ca să-ti arate tie că El poartă grijă de si de cel ce mănâncă o muscă si de cel ce mănâncă cât două sate într-o zi; e din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile.
Si acestea când le întelegi si când le vezi în zidire, nu se poate să nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune!
Postări
Comentarii
